Author - radu

Este bun laptele in alimentatia pisicilor?

Multi proprietari de animale de companie prefera sa isi rasfete companionii cu diverse delicii culinare pe care le includ in alimentatia pisicilor.

Primul aliment ales cand e vorba de pisici este laptele. Este adevarat ca multe feline adora sa guste din lichidul alb imediat ce a fost oferit, insa de cele mai multe ori nu pot sa il digere si astfel se imbolnavesc.

Intai de toate, este bine de stiut ca pisicile nu metabolizeaza nimic din lapte, iar acesta lipseste din hrana comerciala super-premium.

In afara de hrana comerciala (care trebuie administrata functie de greutatea pisicii), nutritionistii recomanda ca recompensele incluse in alimentatia pisicilor sa nu fie foarte calorice (maxim 20-30 calorii pe zi din surse dezechilibrate/recompense). Laptele degresat contine 45 de calorii/100ml, iar cel integral 70 de calorii/100ml, asa ca un castron cu lapte oferit de 2 ori/zi ar fi o bomba calorica si ar contribui la o problema grava de obezitate.

Un motiv in plus sa nu ii oferi lapte este acela ca majoritatea pisicilor nu tolereaza lactoza si cazeina din laptele de vaca deoarece cantitatea de enzima necesara metabolizarii lor (lactaza) scade foarte mult dupa intarcare si astfel apar indigestii alimentare.

Fiind un zahar nedigerat, lactoza determina producerea de fecale moi, balonare sau flatulenta.

Exista pisici care tolereaza bine cantitati reduse de lapte, insa ar fi mai bine sa optezi pentru alt tip de recompense atunci cand doresti sa iti rasfeti pisica. Iti recomandam carnea pe gratar sau fiarta fara adaos de condimente sau produse din magazine specializate pentru hrana de animale, fara a depasi insa maximul de 30 calorii/zi din aceste surse.

 

Dr Anda Dima – Vet Medical Center

Read more...

De ce “pisicile mananca cu nasul”?

In comparatie cu oamenii si cainii, mirosul la pisici este de o acuratete superioara, lucru ce da o dimensiune suplimentara vietii felinelor.

Aceasta caracteristica apare consecutiv anatomiei si fiziologiei aparatului respirator, prin prezenta unui organ special, numit organ vomeronazal (organul lui Jacobson) si prin numarul mult mai mare de celule senzoriale in cavitatile nazale (celulele olfactive la oameni sunt in numar de maxim 20 de milioane, pe cand la pisici de minim 65 de milioane).

Cu siguranta ai observat ca atunci cand pisica ta adulmeca ceva, isi “increteste” boticul si tine gura putin intredeschisa. Ei bine, in acest moment intra in functiune aparatul vomeronazal (situat pe cerul gurii), iar mirosul ajunge pe cale nervoasa la nivelul hipotalamusului (creier). Daca este vorba de o portie de mancare, putem avea drept raspuns acceptul sau refuzul acesteia.

Simtul olfactiv apare in ‘arsenalul’ pisicii inca din prima zi dupa nastere.

Un alt exemplu de reactie-raspuns este ceea ce se intampla in fata unei oglinzi: de cele mai multe ori, pisicile raman indiferente atunci cand isi vad reflexia in oglinda, deoarece nu considera ca imaginea este reala, atata timp cat nu pot mirosi ceea ce vad.

Bineinteles ca pisica adora sa stea si sa se tolaneasca pe hainele tale sau sa se catare pe picioare atunci mergi prin casa… Nu o lua in nume de rau; ea doar se bucura de mirosul tau.

In casele in care locuiesc si pisici, toata mobila este impregnata cu feromoni pe care noi oamenii nu ii simtim, insa oricare alta felina care va trece pragul casei, ii va considera un semn conform caruia acel spatiu apartine altei pisici.

Simtul olfactiv este asadar, o adevarata comoara pentru pisica ta, acesta ajutand-o sa exploreze si sa se conecteze la placerile din viata de zi cu zi.

 

Dr Anda Dima – Vet Medical Center

Read more...

Cauzele apetitului capricios la pisici

Se intampla rareori sa vedem pisici cu adevarat mofturoase. Cauzele apetitului capricios la pisici au adesea la baza fie o alimentatie incorecta, fie o afectiune medicala. Daca eliminam aceste 2 lucruri putem spune cu adevarat ca avem un pisic mofturos.

Alimentatie incorecta = hrana uscata cumparata vrac sau pastrata necorespunzator. Ce inseamna acest lucru? In primul rand: ce este hrana uscata? Este o forma de proteina deshidratata, asa cum de exemplu, in cazul alimentatiei noastre, este salamul uscat. Acum sa ne imaginam acea bucata de salam uscat lasata pe masa timp de 2 saptamani. Proprietarile nutritive se pierd si procesele de rancezire incep in maxim 24h, chiar daca mirosul de stricat nu se va simti. Exact acelasi lucru se intampla si cu mancarea uscata. De aceea: tot timpul se cumpara in saci ambalati si se pastreaza la intuneric, in locuri uscate, conditia principala fiind ca sacii sa fie inchisi bine dupa fiecare utilizare sau hrana sa fie depozitata in cutiute inchise ermetic.

Hrana umeda (recomandata intr-adevar de expertii in medicina si etologie felina in favoarea celei uscate) trebuie si ea sa fie calitativa. Ca regula generala, ceea ce gasim in supermarketurile alimentare umane sau ceea ce vedem reclama la tv se evita. Incercati hrana super-premium sau premium precum: Schesir, Applaws, Brit Care, Royal Canin Instinctive.

Hrana umeda se considera si carnea. Daca aveti o pisicuta, nu ar fi rau sa o testati cu vita, pui, peste, curcan.

Avantajul hranei umede:

Procent de apa in cea umeda = 70% vs hrana uscata = 5%

* procentul de apa din carne = 70%

* pisicile sunt… carnivore

* din pacate, pisicile nu se adapa niciodata suficient, incat sa inlocuiasca deficitul de apa din hrana uscata.

De asemenea, hrana uscata contine o cantitate mare de cereale de care pisicile nu numai ca nu au nevoie, dar le predispune la obezitate, diabet, calculi urinari si tumori mamare.

 

Mai departe: recomandarile acelorasi experti sunt ca recipientele de hrana si apa sa nu fie din inox. S-a demonstrat ca pisicile care isi vad reflexia in inox sunt mult mai “mofturoase” la mancare decat cele care mananca sau se adapa din recipiente de sticla sau ceramica.

* nu recomandam plasticul din motive de igienizare defectuoasa.

Daca dorim sa excludem posibilele cauze medicale ale apetitului capricios atunci sunt necesare urmatoarele investigatii, pe care le prezentam in ordinea importantei si a frecventei de aparitie:

– in primul rand este necesara o exameniare generala efectuata de catre medicul veterinar, in care se pune accentul pe cavitatea bucala – se examineaza limba, dintii si gingiile pentru a observa eventuala prezenta a ulcerelor sau a unei gingivite

– examene coproparazitologice (atat pentru parazitii comuni, cat si pentru Giardia). Chiar daca este deparazitata in mod regulat sau mai rar pentru ca sta in casa, trebuie sa tinem cont de faptul ca nu exista un medicament universal sau o schema de deparazitare interna universala pentru toate speciile de paraziti pe care le pot avea companionii nostri. Anumiti paraziti pot determina pervertirea gustului si de asemenea aparita vomei.

– analize de sange pentru stabilirea functiilor hepatice, renale si ale colecistului – daca aceste sisteme nu functioneaza optim si ele pot determina aparitia vomei si apetitul capricios.

– ecografie – pentru excluderea bolii polichistice renale PKD (cu predispozitie genetica mare – 26% la Persane, Brittish short hair si Scottish fold), cu manifestari clinice sterse la pisicile tinere (voma, apetit capricios). De asemenea, ecografia poate exclude eventualele gastrite sau modificari ale tranzitului intestinal, traduse prin aceleasi manifestari clinice. Totodata, cu ajutorul ecografiei se poate observa daca exista acumulari mici de lichid in cavitatea abdominala sau daca limfonodurile mezenterice sunt modificate, asa cum se intampla in cazul peritonitei infectioase feline (PIF).

– analize pentru boli virale precum FeLV si FIV, care ar putea de asemenea sa modifice comportamentul alimentar al pisicilor.

– radiografie cu substanta de contrast pentru excluderea unui ghem de par.

– endoscopie pentru excludera unei ingrosari sau a unui spasm al pilorului = sfincter care se deschide si permite hranei digerate sa treaca in prima portiune a intestinul subtire.

 

Dr. Anca Cristea– Vet Medical Center

Read more...

Sfaturi utile pentru sezonul rece

Probabil deja te-ai familiarizat cu riscurile pe care vremea calda le poate prezenta pentru copilul tau blanos, dar stiai ca si frigul poate sa iti dea batai de cap? Iti prezentam cateva sfaturi utile pentru sezonul rece, despre cum sa il protejezi cat mai bine pe parcursul iernii.

Bunastare pe frig: ai fost deja la un control anual cu animalul tau? Temperaturile mici pot sa inrautateasca anumite afectiuni medicale, cum ar fi artrita. Animalutul tau ar trebui sa fie supus unei consultatii generale cel putin o data pe an, iar perioada asta este la fel de buna ca oricare alta. Asa poti sa te asiguri ca sunteti pregatiti sa infruntati iarna cum trebuie! 

Cunoaste-i limitele: la fel ca si oamenii, toleranta la frig a animalelor de companie poate varia in functie de multitudine de factori, printre care tipul blanitei, rezervele de grasime, gradul de activitate si de sanatate. Ajusteaza-ti obiceiurile la gradul lui de toleranta la frig. Probabil, va trebui sa ii scurtezi timpul de plimbare afara atunci cand e foarte frig, pentru a va proteja pe amandoi de eventualele riscuri aduse de vremea rece. Animalele in varsta, in special cele cu probleme articulare, vor gasi mai greu sa mearga pe gheata si zapada si prezinta un risc mai mare sa alunece si sa cada. Animalutele cu parul scurt resimt frigul mai repede, pentru ca prezinta protectie scazuta, iar patrupedele cu picioare scurte au mai multe sanse ca burtica sau corpul sa intre mai mult in contact cu pamantul acoperit de zapada.

Animalele care sufera de diabet, boli cardiace, renale sau dezechilibre hormonale (cum ar fi sindromul Cushing) ar putea sa aiba o capacitate de termoreglare deficitara, fiind mai sensibile extremelor termice. Acelasi lucru este valabil si în cazul animalelor foarte tinere sau foarte în varsta.

Daca ai nevoie de ajutor in stabilirea limitelor termice pe care patrupedul tau le-ar putea suporta, consulta medicul veterinar!

Ofera-i optiuni: exact ca si tine, animalutele adora sa doarma in locuri comfortabile si ar putea sa-si doreasca sa se mute de la un loc la altul daca simt nevoie de caldura mai multa sau mai putina. Ofera-i cateva optiuni de culcus unde sa fie in siguranta si intre care sa poata alege dupa placul inimii.

Petreceti mai mult timp inauntru: atunci cand e frig, cainii si pisicile ar trebui sa stea in casa. Se considera frecvent ca acestea ar fi mai rezistente la frig din cauza blanitei, insa acest lucru nu este adevarat. La fel ca si oamenii, cainii si pisicile sunt sensibile la degeraturi si hipotermie si ar trebui sa beneficieze de un loc cald in casa. Cainii cu blana lunga si/sau groasa, cum ar fi Husky Siberian, sau alte rase selectionate pentru clime reci, au un prag de toleranta mai ridicat la vreme rece, insa niciun animal nu ar trebui lasat prea mult afara, atunci cand temperaturile scad sub cea de inghet.

Nu uita sa faci un pic de zgomot: un motor cald de masina ar putea sa fie perceput ca o sursa interesanta de caldura pentru pisici sau alte animale salbatice mici, insa aceasta ascunzatoare poate fi mortala. Uita-te sub masina, izbeste capota si claxoneaza inainte de a porni motorul, pentru a incuraja eventualii pasageri incognito sa-si paraseasca ascunzisul de sub capota. 

Verifica labutele: verifica frecvent labele cainelui tau, pentru a depista eventualele daune facute de vremea rece, cum ar fi pernutele crapate sau ranite. Daca in timpul unei plimbari, incepe sa schioapete subit, acest lucru se poate datora unei rani, sau acumularii de gheata intre degete. Poti incerca sa diminuezi colectarea de gheata prin tunderea parului interdigital.

Deghizati-va: in cazul in care cainele tau are blanita scurta, sau pare deranjat de frig, considera posibilitatea de a-l imbraca intr-un pulover sau hainuta. Incearca sa ai mai multe la indemana, ca sa il poti imbraca in ceva uscat de fiecare data cand iesiti afara – puloverele sau hainele ude pot sa ii tina de frig! Exista si varianta sa îi pui botosei catelului tau, dar daca faci asta, ai grija sa ise potriveasca.

Sterge-l bine: in timpul plimbarilor, catelul tau ar putea sa se murdareasca de sare, antigel sau alte substante toxice. Cand va intoarceti in casa, sterge-i sau spala-i burtica, picioarele si labutele, pentru a reduce riscul ca patrupedul tau sa se intoxice lingand astfel de substante de pe blanita.

Zgarda si microcip: foarte multe animale se pierd in timpul iernii pentru ca gheata si zapada pot ascunde mirosuri cunoscute care ii ajuta sa isi gaseasca drumul spre casa. Ai grija ca animalul tau sa aiba o zgarda cu medalion cu informatii complete si actuale. Microciparea este o metoda de identificare permanenta, iar conform legii, este foarte important ca informatiile din Registrul de Evidenta al Cainilor cu Stapan sa fie actualizate corespunzator.

Lasa-l acasa: dupa cum bine stii, masinile lasate la soare sunt periculoase pentru animale, insa o masina rece poate fi la fel de riscante pentru sanatatea animalutului tau. Deja iti este bine cunoscut felul in care se raceste o masina – poate sa se transforme intr-un frigider, scazandu-i temperatura animalului tau foarte repede. Animalele tinere, in varsta, bolnave sau slabe sunt cu atat mai susceptibile la medii reci si nu ar trebui niciodata lasate in masini neincalzite. Redu timpul de plimbare cu masina la strictul necesar, si nu iti lasa patrupedul nesupravegheat in vehicul.

Impiedica intoxicatiile: daca versi antigel in garaj sau in preajma casei, curata imediat – chiar si cantitati foarte mici (cat o lingurita) pot fi mortale pentru patrupedul tau. Asigura-te ca nu are acces la medicamente, substante chimice de uz casnic sau alimente cu potential toxic – ceapa, xylitol (un indulcitor artifial) sau ciocolata.

Protejeaza-ti familia: dat fiind faptul ca animalutul tau va petrece mai mult timp in casa, ar fi bine sa iei masuri pentru a preveni eventualele accidente. Foloseste cu prudenta radiatoarele – pot provoca arsuri, sau pot fi daramate, declansand un incendiu. Daca ai o soba, verifica-i startea de functionare inainte sa incepi s-o folosesti, si instaleaza in casa detectoare de monoxid de carbon, pentru a-ti pastra toata familia in siguranta. Daca detii o pasare, asigura-te ca are colivia pusa departe de curenti de aer.

Evita gheata: atunci cand iti duci catelul la plimbare, evita baltile sau lacurile inghetate. Nu poti sti daca gheata ar suporta greutatea cainelui tau, iar daca el cade in apa inghetata si tu sari dupa el, amandoi ati putea fi in pericol.

Asigura-i adapost: nu ti-am recomanda sa-ti tii animalul afara in frig, dar daca iti este imposibil sa il tii in casa pe durata sezonului rece, atunci asigura-i un adapost solid impotriva frigului si vantului. Trebuie sa aiba mereu apa proaspata (neinghetata) la dispozitie si poti sa faci asta schimbandu-i frecvent apa din castron. Podeaua adapostului nu ar trebui sa fie asezata direct pe pamant, iar asternutul ar trebui sa fie uscat, gros si schimbat in mod regulat. Usa adapostului nu ar trebui sa fie indreptata direct in directia vanturilor dominante. Radiatoarele sau lampile ar trebui evitate, pentru a nu provoca incendii. De asemenea, pernele incalzite ar trebui folosite cu prudenta, pentru ca pot si ele sa provoace arsuri.

Fii atent la probleme: daca animalutul tau scheauna, tremura, pare agitat sau dimpotriva, se misca mai greu sau pare slabit si incepe sa caute locuri calde unde sa se ascunda, du-i repede inapoi in casa, fiindca ar putea sa fie primele semne ale hipotermiei. Degeraturile sunt mai greu de detectat si este posibil sa nu iti dai seama ca ceva este in neregula decat la cateva zile dupa ce s-a produs. Daca banuiesti ca animalutul tau ar putea fi hipotermic sau sa aiba degeraturi, contacteaza-ti imediat medicul veterinar.

Fii pregatit: venirea iernii implica si riscul temperaturilor extreme, a furtunilor sau a penelor de curent. Pregateste o trusa de urgenta si include-ti patrupedul in planuri.

Hraneste-l corespunzator: pastreaza-ti patrupedul la o greutate optima de-a lungul iernii. Unii propietari de animale au tendinta de a crede ca o usoara crestere in greutate le asigura acestora un pic de protectie in plus fata de frigul de afara, insa de fapt, nu prea merita sa ne asumam riscurile de sanatate asociate greutatii crescute. Animalele care petrec mult timp afara vor avea un necesar caloric crescut pentru a genera suficienta energie si caldura, deci cel mai bine ar fi sa discuti cu medicul veterinar despre nevoile nutritionale ale animalutului tau pe timp de iarna.

 

Dr. Elizabeth Weiss – Vet Medical Center

Read more...

Deparazitarea externa – de ce sa nu renuntam la ea peste iarna

Poate din cauza faptului ca traim intr-o regiune cu clima temperata, iar in noiembrie deja ne-am scos puloverele, gecile si manusile de la pastrare, am avea tendinta sa ne gandim ca deparazitarea externa nu mai este necesara, pentru ca nu mai exista purici sau alte ganganii la minus cateva grade, nu este asa? Acest lucru nu este insa corect, iar petimpul iernii deparazitarea externa este in continuare necesara.

Insectele impotriva carora ne luptam – purici, capuse si tantari – pot sa supravietuiasca chiar si la temperaturi mici, mai ales daca vremea este uscata. Chiar daca nu prea mai intalnim tantari atunci cand temperaturile sunt cu minus, puricii si capusele isi pot face de cap pe toata durata anului.

Dar de ce sa fie un puricel o problema atat de mare? Pentru ca la mijloc este mai mult decat o simpla intepatura sau senzatie de scarpinat.

Puricii

Puricii adulti inteapa animalele pentru a se hrani cu sangele lor, insa intepaturile de purice pot determina aparitia dermatitelor alergice la unele din aceste animale. In cazul infestatiilor masive cu purici, acestia pot sa anemieze animalul, printr-un consum enorm de sange.

De asemenea, aceste insecte mici si suparatoare pot sa transmita un numar de boli bacterine sau parazitare, prin intermediul intepaturii lor. Puricii adulti pot sa isi lase ouale peste tot – nu numai pe animalutul tau. Ouale respective matureaza in larve, iar mai apoi in pupe, inainte de a deveni adulti. Sub forma de pupa, puricii sunt imuni la insecticide; adultii se pot dezvolta din acestea in minim 13 zile pana la maxim 50 saptamani, in functie de termperatura mediului si de alti factori. De exemplu, ouale de purici depuse in luna august, pot sa determine serioase batai de cap toata iarna, mult dupa inceputul sezonului rece.

Capusele

La fel ca si puricii, capusele inteapa animalele pentru a se hrani cu sangele lor; in timp ce se hranesc, capusele se prind de animale cu ajutorul pieselor bucale, pe care le “ingroapa” chiar sub pielea acestora. Pe parcusul acestui proces, pot sa transmita o varietate de boli bacteriene si parazitare. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt babesioza si borelioza (Boala Lyme), amandoua deosebit de grave si periculoase pentru sanatatea animalutului tau. Mai multe informatii despre babesioza gasesti aici. Capusele, atat adultele cat si nimfele (capusele imature), sunt active si in cautare de gazde mult dupa ce vremea s-a racorit.

Tantarii

Intepaturile de tantar sunt o pacoste pentru toata lumea, insa pentru caini si pisici, sunt mai mult de atat… In cazul lor, o intepatura din partea acestor mici bazaitori poate veni la pachet cu transmiterea microfilariilor, forma larvara imatura a dirofilariilor (“viermii la inima”). Produsele de preventie impotriva acestor paraziti actioneaza prin uciderea acestor microfilarii. Altfel, acestea ar migra spre inima, unde s-ar dezvolta printr-un proces ce dureaza luni de zile. Femelele adulte de dirofilaria pot masura intre 25 si 30 cm, traind pana la 7 luni. Dirofilariile adulte pot provoca foarte multe stricaciuni muschiului inimii, si nu pot fi eliminate prin produsele folosite in mod obisnuit pentru preventie. Sigur ca exista si un tratament pentru dirofilarioza, insa acesta este dificil, implica riscuri ridicate si costuri mai mari decat preventia. Mai multe informatii despre dirofilarioza gasesti in acelasi articol citat anterior.

In concluzie, inainte de a hotari ca nu este nevoie de deparazitare externa peste iarna, te asteptam la cabinet pentru o cana de ciocolata calda pentru tine si sa schimbam cateva cuvinte despre riscurile pe care sezonul rece le poate prezenta pentru animalutul tau!

Dr. Elizabeth Weiss – Vet Medical Center

Read more...

Boala polichistica renala la pisici

Boala polichistica renala este o afectiune congenitala, cu evolutie lenta si ireversibila, intalnita la 37% din felinele din rasa Persana. Primadocumentare despre aceasta boala a fost facuta in anul 1957. De atunci si pana acum s-a descoperit ca si pisicile din rasele British short hair, Scottish fold, Himalaya, Exotic si metisii lor sunt predispuse la transmiterea genei PKD1, raspunzatoare de aparitia acestei boli.

Chiar daca puii de pisica purtatori de gena PKD1 prezinta ambii rinichii afectati, semnele clinice de boala renala polichistica apar intre varstele 3-10 ani, cu o medie de 7 ani. La nastere, acesti rinichi prezinta in structura lor mici chisturi care in timp cresc si se multiplica pana la distructia rinichiului. Aceste chisturi au marimi ce variaza de la 1 mm pana la mai mult de 1 cm. Pe masura ce creste numarul chisturilor, tesutul renal normal este inlocuit astfel pierzandu-si functionalitatea, in final rezultand insuficienta renala.

Clinic, animalul prezinta semne specifice unui animal cu insuficienta renala: apatie, lipsa poftei de mancare, bea mai multa apa si face pipi mai des, slabeste, prezinta voma sau diaree. Colica renala poate aparea atunci cand dimensiunea rinichilor este una foarte mare. De obicei, in timpul unui examen clinic, acestia se pot simti la palpare.

Diagnosticul acestei afectiuni necrutatoare se poate pune de timpuriu prin mai multe metode de investigatii. Metodele imagistice pun in evidenta marimea lor, iar prin ecografie abdominala se pot observa detalii specifice (prezenta chisturilor cu distructia parenchimului renal). In cazul in care functia renala este compromisa, si la analizele de rutina se vor constata modificari: cresterea valorilor serice ale creatininei si ale ureei, anemie etc.

Din punct de vedere ecografic, modificariile se pot vedea de timpuriu, inainte de aparitia modificarilor functionale cu o acuratete de 98% la pisicile de peste 10 luni.

La rasele predispuse se recomanda controale ecografice si analize de sange periodice incepand chiar cu varsta de 6 luni.

Din pacate, nu exista un tratament curativ pentru aceasta afectiune. In momentul diagnosticarii de insuficienta renala, se opteaza pentru tratamentul specific al acesteaia. Acest tratament consta in sustinearea pisicutei prin tratament perfuzabil (intravenos si/sau subcutanat), dializa enterica (prin substante specifice) sau peritoneala, administrarea de substante ce se leaga de fosforul de la nivel renal, dieta si corectarea anemiei prin administrare de eritropoietina.

Cum putem preveni aceasta afectiune?

Intainte de orice monta intre reprezentantii raselor predispuse se recomanda puternic investigatiile paraclinice (metode imagistice de tipul ecografiei abdominale si radiografie abdominala, profil biochimic renal si hemoleucograma) dar si testarea genetica.

Sunt valabile teste de genetice pentru diagnosticul acestei afectiuni si se pot efectua inca din primele saptamani de viata.

 

Dr. Adriana Delescu – Vet Medical Center

Read more...

Intoxicatia cu antigel

Intoxicatia cu antigel este una dintre cele mai periculoase. Atunci cand are loc, de obicei semne clinice apar brusc:

  • Urinare sau sete excesiva
  • Voma
  • Respiratie sacadata
  • Apatie sau letargie
  • Scaderea temperaturii corporale
  • Mers “de om beat”
  • Halitoza (respiratie urat mirositoare)
  • Rinichi mariti in volum, durerosi si sensibili
  • Insuficienta renala acuta
  • Coma

Antigelul, care contine compusul etilen glicol, este extrem de periculos cainilor si pisicilor, mai ales din cauza efectelor foarte grave pe care le are asupra rinichilor acestora. Printre sursele acestui toxic se afla antigelul de uz mecanic, lichidul pentru spalarea parbrizelor, uleiuri de motor, lichidul de frane hidraulice, solutii de developare fotografica, vopsele si solventi etc.

 

O cantitate echivalenta unei linguri poate determina insuficienta renala acuta grava la caini, iar la pisici ingerarea unei lingurite poate fi fatala. De obicei, cantitatea ingerata este mai mare, etilen glicolul avand un gust dulceag. Atunci cand cainii sau pisicile sunt expuse acestui toxic, se impune o interventie terapeutica imediata. In consecinta, daca suspicionati ca animalul Dvs ar fi putut intra in contact cu aceasta substanta, v-am recomanda sa va prezentati de urgenta la medicul veterinar.

 

In caz de intoxicatie, este esentiala obtinerea unui istoric cat mai detaliat in privinta aparitiei simptomelor. Alte teste suplimentare care ar putea sa vi se recomande sunt:

–        o analiza completa a urinii si sangelui (parametri hematologici si biochimici)

–        o ecografie abdominala (care vizeaza in special vizualizarea rinichilor).

In cazul in care animalul prezinta voma sau diaree, puteti chiar sa recoltati o proba, din care se va incerca determinarea toxicului.

 

Intoxicatia cu antigel poate prezenta 3 stadii:

Stadiul 1: intervine in 30 minute – 12 ore post-ingestie, animalul putand prezenta semne asemanatoare starii de ebrietate (mers de om beat, hipersalivatie, voma, crize epileptiforme, urinare si sete excesive).

Stadiul 2: la 12-24 ore post-ingestie. Semnele clinice se pot “rezolva”, in acest timp aparand modificari interne mult mai grave.

Stadiul 3: la pisici intervine la 12-24 ore post-ingestie, iar la caini in perioada 36-72 ore post-ingestie. In acest interval apare insuficienta renala acuta severa. Se pot observa semne de inapetenta, letargie, hipersalivatie, halitoza (secundara afectarii renale), coma, depresie, voma sau crize.

 

Tratamentul intoxicatiei cu etilen glicol include administrarea unui antidot (fomepizol) sau de etanol, impreuna cu tratamentul perfuzabil si de sustinere. Pentru a fi eficient, un protocol terapeutic agresiv trebuie instituit in primele 8-12 ore post-ingestie (la caini), si in decurs de 3 ore (la pisica). Dupa aceasta perioada, intoxicatia cu etilen glicol este aproape mereu 100% fatala, in lipsa hemodializei. 

 

Dr. Elizabeth Weiss – Vet Medical Center

Read more...

Afectiuni ale cainilor si pisicilor cu botul turtit

Deseori cand ne plimbam prin parcuri unde sunt si catei ce fac parte din rasele Bulldog, Pug, Boxer, Boston Terrier, Pekinez sau Shih–tzu auzim: “Ce catel dragut! Uite ce botic are! Si ce ochi mari si frumosi! Ce caraghios e cand respira cu gura deschisa! Zici ca rade tot timpul!”

Este adevarat ca sunt foarte haiosi cu nasul lor turtit, dar aceasta remodelare influenteaza destul de mult stilul lor de viata, iar proprietarii acestora ar trebui sa cunoasca diversele afectiuni ale cainilor si pisicilor cu botul turtit si eventual riscurile carora sunt supuse animalutele lor.

In primul rand sa intelegem cu cine avem de a face! Cateii enumerati mai sus fac parte din grupul raselor brahicefalice. Termenul provine din limba greaca iar “brachy” inseamna scurt si “cephalic” inseamna cap. Selectiile in perfectionarea acestor rase au urmarit obtinerea unor exemplare cu maxilarul inferior dezvoltat proportional cu corpul iar maxilarul superior mai scurt.

Modificarile facute acestor catelusi pot determina (nu obligatoriu) cateva probleme de sanatate, insa daca le cunoastem si le prevenim putem avea o viata frumoasa si fericita alaturi de ei!

Sindromul brahicephalic este cunoscut sub denumirile “sindrom brahicephalic respirator” sau “boala congenitala obstructiva a tractului respirator superior” si se poate manifesta prin :

–      Stenoza de narine: atunci cand narile au orificiile foarte ingustate. Aceasta afectiune se poate remedia chirurgical. Este o interventie de chirurgie estetica, iar semnele de imbunatatire a respiratiei apar imediat, animalutele putand inspira mai mult aer pe nas. Operatia este de scurta durata, nu raman cicatrici, anestezia este inhalatorie-cel mai sigur tip de anestezie, iar refacerea dupa operatie dureaza maxim 10 minute.

–       Alungirea valului palatin: tesutul moale care separa cavitatea bucala de cea nazala formeaza niste falduri care ingreuneaza trecerea aerului si astfel apare respiratia dificila si zgomotoasa. Se poate interveni chirurgical prin indepartarea acestor falduri.

–      Eversarea sacilor laringieni: langa corzile vocale exista un tesut care proemina in interiorul traheei si astfel impiedica trecerea aerului. Se poate interveni chirurgical sau exista posibilitatea ca acesti saci laringieni sa isi reia pozitia anatomica dupa interventia de la valul palatin.

–       Stenoza traheala: traheea poate fi ingustata in anumite zone, iar acest lucru poate fi observat prin examen radiographic.

Una sau mai multe dintre aceste afectiuni determina aparitia unui efort foarte mare in a respire, iar volumul de aer inhalat si expirat este foarte mic. Atunci cand un animalut dintr-o rasa cu aceasta constitutie este in suferinta, poti observa respiratie accelerata, greoaie si zgomotoasa. De cele mai multe ori catelul respira cu gura deschisa. Dupa ce se joaca putin sau alearga oboseste si tine gatul intins pentru a inspira mai usor, tuseste sau da senzatia ca se inneaca. In cazurile grave mucoasele si limba devin violacee, animalul intra intr-o stare critica, iar daca nu se intervine de urgenta, medicamentos si cu oxigenoterapie se poate ajunge chiar la moarte.

O vizita la medicul veterinar in care sunt furnizate toate informatiile referitoare la catelul brahicefalic in diferite situatii (efort, caldura, somn), un consult general, analizele de sange si examenul radiografic pot oferi  date importante ce ne ajuta sa intervenim atunci cand este cazul.

Intoleranta la temperaturi ridicate, manifestata de cele mai multe ori prin  “gafait” poate fi un element amuzant, insa are ca substrat incercarea de a se racori ,stiut fiind faptul ca patrupezii nostri nu transpira. Termoreglarea la animalute se realizeaza prin inspirarea aerului rece care o data ajuns in pulmoni ajuta la “racirea” organismului, iar prin expiratie este eliminate aerul “cald”.

Supraincalzirea prin ventilatie insuficienta poate fi accentuata in cazul unui caine supraponderal. Mentine cainele in limitele normale de greutate, printr-o dieta adecvata si un program de miscare bine adaptat, altfel, aceste dificultati de respiratie putand duce si la probleme cardiace. Este bine sa le oferim pauze atunci cand ne jucam cu ei, sa evitam sa ii scoatem afara, atunci cand este foarte cald, sa le oferim spatii umbroase si racoroase si, bineinteles, apa proaspata la discretie.

Datorita botului turtit in zona de deasupra nasului apar falduri de piele in interiorul carora se poate acumula o cantitate crescuta de secretii grase sau oculare. Recomandam o toaleta zilnica in aceste regiuni deoarece umiditatea poate determina aparitia unor dermatite micotice sau bacteriene.

Modificarile aduse conformatiei capului la aceste rase implica o atentie deosebita si asupra ochilor. Acestia sunt mai proeminenti si astfel mai expusi traumatismelor. Un alt aspect ce trebuie mentionat aici este faptul ca la unii catei, pleoapele nu se inchid complet si astfel pot aparea conjunctivite sau leziuni corneene. Aceste efectiuni pot fi identificate in cadrul unui examen oftalmologic si apoi remediate.

O atentie deosebita trebuie acordata si dintilor. La aceste rase exista multe situatii in care dintii nu sunt aliniati corect, iar in spatiile create se pot acumula resturi alimentare ce in timp favorizeaza aparitia problemelor dentare. O igiena corespunzatoare poate preveni aceste afectiuni.

Cateii sunt foarte energici si curiosi, iar atunci cand sunt in lesa pot face miscari bruste in incercarea lor de a explora diverse locuri sau lucruri. Ar fi bine sa achizitionezi o zgarda lata sau un ham pentru a evita traumatismele la nivelul gatului.

Inca un lucru care trebuie stiut de proprietarii femelelor din rasele  brahicefalice este faptul ca de cele mai multe ori, in momentul fatarii acestea intampina dificultati in expulzare datorita comformatiei puilor si au nevoie de asistenta sau chiar cezariana.

Cainii din aceste rase sunt recunoscuti pentru devotamentul lor, s-ar juca toata ziua, sunt foarte iubitori si …pupaciosi. Pentru unii “ciudati’, pentru altii cei mai dragalasi, sunt niste caini superbi care ne pot face zilele frumoase!

Nu trebuie sa uitam insa de pisicute! Pisicile din rasele British Shorthair, Exotic Shorthair, Scotish Fold, Persian Cat sau Himalayan Cat pot dezvolta probleme asemanatoare pentru care, bineinteles, exista rezolvare.

 

Dr. Anda Dima – Vet Medical Center

Read more...

Apa cu sare: combinatie toxica pentru animale

Sarea, aliment frecvent utilizat de catre oameni, poate fi extrem de toxic pentru animale.

Utilizarea sarii pentru inducerea vomei la animale in situatii in care „credem ca a primit otrava” este doar un mit (asa cum este total contraindicat si administrarea laptelui in suspiciune de intoxicatie),  cu atat mai mult,  dupa administrarea a catorva lingurite, se poate ajunge cu usurinta la moarte.

Sa ne facem o idee despre ce inseamna asta.

1 lingurita de sare reprezinta echivalentul a 7,25 de grame de sare, iar 1 lingura de sare reprezinta echivalentul a 14,5 pana la 21,75 de grame de sare, in conditiile in care doza toxica letala la un caine este de 4 grame/kg. Spre exemplu, pentru un bichon de 5 kilograme,  1 singura lingura de sare cu apa poate reprezinta doza toxica letala.

Mortalitea in intoxicatia cu sare este extrem de crescuta.

Ca si manifestari clinice, pot aparea: voma, diaree, letargie, tremuraturi, sete, deshidratare. In cazuri severe: rigiditate  musculara, convulsii, insuficienta renala, soc  consecutiv pierderilor masive de fluide intracelulare, pana la moarte.

In momentul in care suspicionezi ca animalutul tau a ingerat un toxic sau l-a primit, nu ezita sa apelezi la un medic veterinar, inainte de a-i administra apa cu sare. Nu exista un tratament specific, medicatia utilizata fiind una simptomatica.

 

Autor: Dr. Simona Iliescu – Vet Medical Center

Read more...

Voma la pisici

Voma reprezinta expulzarea activa a continutului alimentar din stomac. Poate fi determinata de afectiuni ale stomacului, insa poate aparea ca semn clinic intr-o multitudine de alte boli si probleme.

Drept urmare, nu reprezinta o afectiune sau un diagnostic in sine. Pisicile au tendinta de a voma destul de usor, iar vomele ocazionale la o pisica sanatoasa nu reprezinta neaparat un semn ca ceva este in neregula. Dimpotriva, acest lucru este valabil mai ales in cazul in care materialul vomat este in mare parte blana. Este normal ca o pisica sa isi inghita parul atunci cand se spala, iar drept urmare sa vomite un ghem de blana in mod periodic.

Daca este ceva normal, atunci cat de grava poate fi voma?

Depinde de cauza care a determinat aparitia vomei la pisici. In cele mai multe cazuri de voma acuta, cand aceasta este prezenta timp de 2-3 zile, se rezolva destul de usor printr-un tratament simplu, fara sa se afle cauza determinanta. Voma severa sau cronica este mai grava. Poate sa duca la aparitia unor probleme secundare, ca de exemplu deshidratarea si modificarea nivelurilor electrolitilor (cum ar fi sodiul).

Voma poate fi determinata de usoare tulburari intestinale, ca atunci cand se ingera mancare stricata sau alte lucruri cu gust neplacut (insecte). Totusi, voma poate aparea si in cazul unor afectiuni mai grave, cum ar fi infectiile bacteriene sau virale, obstructie intestinala determinata de corpuri straine, obstructii urinare, boli hepatice sau cancer. Daca nu se trateaza, aceste boli pot determina aparitia unor complicatii foarte grave, inclusiv moartea.

Cum recunosc semnele vomei?

In prima faza, pisica poate prezenta stari de greata si o atitudine nelinistita, chiar usor speriata. Ar putea sa isi linga buzele, sa saliveze, si sa inghita in sec, de mai multe ori. Voma in sine presupune contractii energice ale muschilor abdominali, ducand la expulzarea de fluide, spuma sau alimente. Efortul puternic asociat vomei ar putea sa fie extrem de suparator pentru pisica.

Este foarte important sa putem diferentia aceasta de contractiile asociate tusei. In urma unui episod de tuse, pisicile pot produce un material spumos, pe care mai apoi il inghit. Cand tusesc, de obicei pisicile adopta o pozitie ghemuita, cu capul intins pe gat.

De asemenea, este important sa diferentiem voma de regurgitare, proces pasiv, asociat de obicei cu probleme ale esofagului. Cateva aspecte care ne ajuta sa facem diferenta intre cele doua ar fi:

  • Daca expulzarea continutului alimentar implica efort si contractii abdominale
  • Daca mancarea expulzata are forma de carnat
  • Daca mancarea expulzata este consumata din nou
  • Comportamentul ulterior fata de mancare sau apa

Ce reprezinta voma acuta?

Voma este acuta daca nu este prezenta de mai mult de 2-3 zile. Cel mai adesea, astfel de cazuri raspund foarte bine la un simplu tratament simptomatic. Iar cauza care a determinat aparitia vomei nu este clar stabilita. De obicei insa, este vorba despre factori relativ simpli, ca de exemplu ingestia de mancare alterata.

Intr-un numar mic de cazuri, este posibil sa fie nevoie de teste suplimentare, de un tratament specific sau de un tratament de sustinere agresiv. Asta se poate intampla daca voma este severa, determinand aparitia unor complicatii (de de exemplu, deshidratarea), sau pentru ca medical suspicioneaza ca voma ar putea avea la baza o cauza mai serioasa.

Ce implica tratamentul simptomatic al vomei acute?

In cazuri usoare de voma acuta, se recurge frecvent la tratrament simptomatic nespecific. Este posibil ca medicul tau veterinar sa iti recomande sa sistezi administrarea de hrana la pisicuta ta, pentru o perioada de timp care poate varia intre 6 si 24 ore. Dupa trecerea acestui interval, este probabil sa ti se recomande administrarea unei diete usor digerabile, in cantitati mici dar frecvente, constituita din mancare umeda si moale. De obicei, noi recomandam ca aceasta hrana sa fie reprezentata de orez fiert cu pui. Totusi, este important ca in aceasta perioada, pisica ta sa nu mai primeasca nimic altceva de mancare.

Apa ar trebui sa fie lasata la discretie, fiind importanta in prevenirea deshidratarii. Daca evolutia pisicii este favorabila, atunci se poate mari gradual cantitatea de mancare oferita la o masa, urmand ca dieta obisnuita sa fie reintrodusa pe parcursul a cateva zile.

In unele cazuri, este posibil ca medical tau veterinar sa iti recomande administrarea unor medicamente care sa previna voma si sa reduca inflamatia, ajutand astfel organismul in corectarea problemei.

Daca starea pisicutei tale nu se imbunatateste in urma tratamentului simptomatic, este probabil ca medicul tau veterinar sa faca schimbari in tratamentul ei si sa efectueze mai multe teste, pentru a evalua problema mai in profunzime.

Analize si tratament – cum se vor stabili?

Medicul tau veterinar va efectua un examen clinic complet, urmand sa stabileasca un plan de actiune pe baza istoricului pisicii tale, dar si a observatiilor sale. Exista anumite semne pe care si tu le poti urmari:

  • Daca pisica este apatica, letargica sau are febra
  • Daca pisica prezinta pofta de mancare
  • Daca s-au inregistrat pierderi in greutate
  • Daca s-a observant sange in voma (cateva firicele de sange proaspat pot fi normale, insa daca sangerarea continua sau cantitatea este mai mare, atunci este un semn ca ceva nu este in regula
  • Daca pisica prezinta semne de durere, in special in zona abdominala
  • Daca defecarea se face ca in mod normal sau daca pisica prezinta diaree sau constipatie
  • Care este frecventa si cantitatea vomitate
  • Ce raport exista intre voma si hranire
  • Daca voma prezinta culoare sau miros particulare
  • Cu ce anume este hranita pisica si daca a existat o modificare recenta in dieta acesteia
  • Daca pisica are acces la alte mancaruri sau substante
  • Daca i s-au efectuat alte tratamente sau a primit orice fel de suplimente
  • Daca alte pisici din aceeasi locuinta sunt sau nu afectate

La ce alte tratamente sau analize s-ar putea recurge?

Daca voma este severa sau medicul veterinar crede ca ar putea exista o problema mai grava (ca de exemplu, boli renale sau hepatice), este posibil sa fie nevoie de un tratament mai agresiv. Acesta ar putea implica spitalizare si administrarea fluidelor pe cale intravenoasa, atat pentru tratarea deshidratarii, cat si pentru corectarea eventualelor dereglari in nivelurile de electroliti. In anumite cazuri, ar putea fi necesar si un tratament injectabil pentru controlarea vomei.

In cazuri mai putin severe, ar putea sa ti se recomande un tratament pe care sa il urmezi acasa. Ar putea sa ti se solicite sa ii administrezi acasa pisicii tale fluide si solutii speciale, caz in care vei fi instruit in acest sens. Trebuie sa fii rabdator si sa administrezi cantitati mici la intervale frecvente. Daca pisica ta devine agresiva sau necooperanta in urma tratamentului acasa, contacteaza-ti medicul.

Exista posibilitatea sa ti se recomande efectuarea unor analize, mai ales in cazuri de voma cronica, sau daca pisica ta vomita de 2-3 saptamani, chiar daca voma este intermitenta iar in rest animalul are o stare generala buna. In aceste cazuri, este necesara determinarea cauzei din spatele vomei, pentru ca problema sa fie tratata in mod corespunzator. Metodele de diagnostic la care se recurge cel mai des sunt:

Analizele de sange pot evidentia semne de infectie, afectiuni renale sau hepatice, afectare tiroidiana, diabet si o multitudine de alte indicii care sa faciliteze un diagnostic.

Radiografiile pot evidentia anormalitati ale esofagului sau stomacului. Prin administrarea bariului, se pot identifica obstructii, tumori, ulcere, corpuri straine etc.

Endoscopia permite vizualizarea directa a stomacului, cat si recoltarea de probe pentru biopsie. Pentru aceasta procedura este nevoie de anestezie generala.

Laparatomia sau chirurgia exploratorie poate fi folositoare in anumite cazuri, mai ales cand exista suspiciunea unei obstructii sau cand este nevoie de prelevarea probelor biopsice. Laparatomie poate servi atat scop de diagnostic, cat si de tratament.

Odata stabilit diagnosticul, tratamentul potrivit poate include diete special, medicamente sau interventii chirurgicale.

 

Autor: Dr. Elizabeth Weiss– Vet Medical Center 

Read more...