0756 056 485

Pentru posesorii de pisici

Intrebari frecvente pentru posesorii de pisici

Ce trebuie sa manance pisica mea?

Pisica este prin excelenta un animal solitar si vanator. Din acest motiv, sursele preferate de apa ale pisicilor sunt apele curgatoare (simbol al prospetimii). De aceea, pentru o hidratare corespunzatoare, recomandam ca pisicile sa aiba la discretie surse de apa in miscare (de exemplu, dispozitive special destinate in acest scop – fantani pentru apa). De asemenea, sursa de apa trebuie sa fie asezata la o distanta de minim 2-3 metri de sursa de hrana si de locul de amplasare al litierei.

 

De ce trebuie deparazitata o pisica?

Pisicile pot fi gazde pentru numerosi paraziti, unii dintre acestia fiind transmisibili omului si cu capacitatea de a produce boli foarte grave si greu de tratat. Pentru o calitate cat mai buna a vietii pisicii dumneavoastra, cat si pentru siguranta dumneavoastra si a familiei, pisica trebuie deparazitata regulat: o data la trei luni impotriva parazitilor interni (cu comprimate speciale sau solutii cu aplicare cutanata) si lunar impotriva parazitilor externi (intervalele pot fi mai mari in cazul utilizarii unor zgarzi antiparazitare de calitate).

De ce trebuie vaccinata o pisica?

Cand se naste, sistemul imun al pisicii este considerat naiv pentru ca nu a fost expus la diferiti microbi. Prin laptele primit de la mama, puiul dobandeste imunitate temporara. Pana la varsta de 5-6 saptamani, anticorpii mamei sunt suficienti sa il protejeze de majoritatea virusurilor. Dupa aceasta perioada, raspunsul imun al pisicii devine din ce in ce mai slab.
Asadar, scopul vaccinarii este prevenirea bolilor precum: rinotraheita felina, panleucopenia felina, imunodeficienta felina, caliciviroza felina etc.) la care pot fi expuse pisicile in momentul in care sunt pe cont propriu din punct de vedere imunitar.
Vaccinarea antirabica este obligatorie prin lege in Romania.

Ce trebuie sa manance pisica mea?

Hrana industriala de tip uscat sau umed de calitate premium sau super-premium (Brit, ProPlan, Royal Canin, Hill’s etc.). Puteti sa ii dati de cateva ori pe saptamana si carne fiarta de pui sau vita. Evitati mezelurile, ciocolata sau alte elemente din alimentatia omului. Atentie! Unele pisici vor incerca sa consume plante ornamentale, care pot fi foarte toxice!

Pisica mea naparleste foarte tare. Ce pot face?

Exista diferite produse care se pot administra pisicilor sub forma de capsule – Coatex, comprimate – Pet-phos special pelage etc. sau solutii spot-on, care se aplica pe piele, precum Dermoscent.

Este bine sa imi las pisica sa faca o data pui inainte sa o sterilizez?

Nu. Studiile au demonstrat ca varsta ideala pentru sterilizarea pisicii este inaintea primului ciclu de calduri (6 luni). Astfel se reduce cu peste 90% riscul ca pisica sa dezvolte cancer mamar dupa varsta de 9 ani. Nu este si cazul cotoilor, la care castrarea trebuie facuta dupa oprirea cresterii (1 an – 1,5 ani).
De asemenea, administrarea diferitelor pastile sau injectii pentru intreruperea ciclului de calduri nu este recomandata, iar pe termen lung acestea pot avea efecte extrem de grave.

Pentru mai multe informatii, citeste despre Tumorile mamare si despre Cancer.